Via Transilvanica – verdele, borna infinitului și drumul care nu se oprește
Am plecat. Primul pas dintr-un drum lung, cu sfârșit cândva, peste ani. Nu-l grăbim. Nu-l alergăm. Îl savurăm cu răbdare și plăcere. Drumul care unește … și care m-a lăsat fără cuvinte. Nu metaforic, ci la propriu, pentru că oamenii care ne-au ieșit în cale cu o mână de mâncare și un „Vrei o palincă” la zece kilometri de orice urmă de civilizație nu-ți lasă loc de altceva decât recunoștință. Câinele paznic la vaci, serios, dar politicos. Pisicul șchiop care a stat de vorbă cu…